Necesitatea unei evaluări periodice pentru stabilirea valorii impozabile a clădirilor există în cazul firmelor cu privire la toate tipurile de clădiri pentru care datorează impozitul. Ca să nu plătească anul acesta un impozit majorat, firmele pot să depună până pe 1 aprilie la Fisc un raport de evaluare, dacă n-au mai făcut asta în ultimii ani.

Ai o problemă personală sau de afaceri de rezolvat? Iată cățiva consultanți care te pot ajuta.

Pentru clădirile rezidențiale aflate în proprietatea sau deținute de persoanele juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2% asupra valorii impozabile a clădirii, conform Codului fiscal.

Mai departe, la clădirile nerezidențiale cota este cuprinsă între 0,2% și 1,3% (iar la cele utilizate pentru activități agricole cota e de 0,4%). În cazul clădirilor cu destinație mixtă, impozitul se determină prin însumarea impozitului calculat pentru suprafața folosită în scop rezidențial cu impozitul calculat pentru suprafața folosită în scop nerezidențial, conform regulilor de calcul de la fiecare.

Valoarea impozabilă la care se aplică respectivele cote este cea de la 31 decembrie 2018, numai că ea trebuie actualizată periodic. Mai exact, o dată la trei ani trebuie făcut un raport de către un evaluator autorizat și depus la organul fiscal. Cei care nu fac reevaluările periodice riscă un impozit majorat, cota aplicabilă valorii impozabile fiind de 5%.

În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii 3 ani anteriori anului de referință, cota impozitului/taxei pe clădiri este 5%, scrie, mai exact„, în cod.

Cei care nu și-au actualizat evaluările în ultimii ani riscă anul acesta un impozit mai mare, așadar, dar nu și dacă depun raportul măcar pe ultima sută de metri, până pe 1 aprilie, când e primul termen de plată pentru acest impozit.

Următorul termen de plată a impozitului pe clădiri este 30 septembrie, iar cei care plătesc integral suma până la 1 aprilie pot obține o reducere de până la 10%.